Tot ce știm, neoficial, despre cel mai nou telefon Huawei

de: Alexandru Puiu
21 08. 2018

Huawei se pregătește să lanseze a doua serie de smartphone-uri de top pentru acest an. După familia P20 anunțată în aprilie, vom avea parte în curând de Huawei Mate 20, Mate 20 Lite și Mate 20 Pro.

Conform speculațiilor din piață, Huawei Mate 20 Pro ar trebui să aibă parte de lansare în luna octombrie a acestui an, la scurt timp după dezvăluirea noilor iPhone-uri. Având însă în vedere informațiile din ce în ce mai dese referitoare la Mate 20 Lite care circulă pe internet, s-ar putea ca respectiva iterație să fie anunțată oficial un pic mai repede.

În mod previzibil, Huawei Mate 20 Lite ar trebui să fie cel mai ieftin dintre cele trei telefoane Mate 20. Acesta ar trebui să ascundă la interior un acumulator de 3.750mAh, cu 100mAh mai mult decât se credea inițial. Partea de procesare va fi asigurată de un procesor Kirin 710.

Noul smartphone va fi construit în jurul unui panou de 6,3 inci de tip IPS LCD. Va avea o rezoluție nativă de 1080 x 2340 pixeli, cu margini inexistente pe laterale. În partea de sus va avea un breton apropiat de dimensiunea celui de la iPhone X, în timp ce la bază va incorpora o bordură discretă.

Pentru captură, va avea două camere principale, una de 24 megapixeli și a doua de 2 megapixeli. Tot pe spate, și-a găsit loc un senzor de amprente. Din fotografiile de promovare, se pare că va fi inclus un mod de captură proprietar intitulat HDR Pro, pentru sporirea artificială a contrastului și culorilor. Printr-un set de algoritmi de inteligență artificială, fotografiile tale ar trebui să arate mai bine într-un set stufos de circumstanțe. 

Pe partea din față, telefonul va avea o combinație de două camere pentru selfie-uri cu mod portret. Una va fi de 24 de megapixeli, în timp ce a doua se va rezuma la 2 megapixeli. Acestea vor fi responsabile și de alternativa celor de la Huawei pentru Animoji de la Apple.

Personajele animate ale chinezilor în funcție de expresia feței tale poartă numele QMoji. Prețul de achiziție pentru noul telefon va fi în jur de 400 de euro și ar trebui să poată fi achiziționat în culorile negru, albastru și auriu.